acasa
despre mine
servicii
contact
|
|
|
Copyright © 2008 www.nutritiesportiva.ro . Toate drepturile rezervate.
Site realizat de                   
artistikpixel
FIBRELE MUSCULARE


In dezvoltarea volumului si fortei muschilor, tipul de fibre musculare este deosebit de important pentru ca dicteaza potentialul de dezvoltare.
Fibrele musculare pot fi clasificate in functie de forta maxima dezvoltata, rapiditatea contractiei si rezistenta la oboseala. Ele se impart in 2 tipuri principale - tip I sau fibre cu contractie lenta si fibre tip II sau fibre cu contractie rapida, acestea fiind la randul lor subimpartite in alte trei tipuri - IIa, IIb si IIc. Principala diferenta dintre acestea, viteza de contractie este determinata de forma de ATP-aza miozinica, acesta fiind o enzima care "rupe" molecula de ATP generand energie. Astfel fibrele tip I ating tensiunea maxima prin contractie in 110 ms (milisecunde), in timp ce fibrele tip II in numai 50 ms.

Tipul I - fibre cu contractie lenta / tonice (slow-twitch fibers) -  se contracta mai lent si au o rezistenta mai mare la efort (obosesc mai greu), de aceea sunt implicate in actiuni mai lente, mai coordonate, cum ar fi mentinerea posturii, mersul, alergarea usoara. Sistemul energetic care le alimenteaza este cel aerob si de aici tragem concluzia ca proprietatile lor vor fi indeptate catre eforturile ce presupun rezistenta. Pentru astfel de eforturi este nevoie de o refacere continua a ATP-ului si deci o cantitate crescuta de mitocondrii. De asemenea, presupun un aparat enzimatic bine reprezentat pentru a cataliza reactiile de metabolizare a carbohidratilor si lipidelor in scopul producerii de energie. Aceste reactii se desfasoara doar in prezenta oxigenului si de aceea fibrele vor avea o compozitie importanta de miglobina (ceea ce le da culoarea rosie), si o vascularizatie capilara bogata. Folosesc in principal acizi grasi ca surse de energie. Viteza lor de contractie este lenta. Au mai putine proteine contractile decat fibrele cu contractie rapida si dimensiuni mai reduse.

Tipul II - fibre cu contractie rapida / fazice / glicolitice (fast-twitch fibres) - au o viteza mare de contractie, dezvolta o forta de 3-5 ori mai mare decat fibrele lente, insa obosesc mai repede. Au culoarea alba, datorita continutului de redus de mioglobina. Acest tip de fibre sunt recrutate in timpul efortului anaerob, cum este cel din cadrul exercitiilor cu greutati. Sistemele anaerobe sunt destinate sustinerii contractiilor musculare puternice (explozive) in absenta oxigenului. In ceea ce priveste exercitiile cu greutati, cu cat greutatea este mai mare, cu atat miscarea este mai exploziva.
Ce proprietati ar trebui sa aiba o astfel de fibra pentru a avea capacitatea sa genereze eficient forta maximala, in lipsa oxigenului?
In primul rand nu va contine o cantitate prea mare de mioglobina (substanta care stocheaza oxigenul in muschi) si nici nu va aloca prea mult spatiu pentru capilare si mitocondrii, deoarece asa cum am spus este o fibra destinata dezvoltarii unei cantintati mari de energie pentru activitati ce presupun forta si nu rezistenta, ceea ce conduce la constatarea, deja amintita ca acest tip de fibra va obosi foarte repede. Fibrele fazice se contracta rapid si au o capacitate crescuta de depozitare a glicogenului.
Fibrele cu contractie rapida au o cantitate crescuta de proteine contractile, ceea ce le confera un volum mai mare. Deoarece cantitatea de mitocondrii este redusa, refacerea ATP-ului este limitata, ceea ce va conduce la o viteza mai redusa de refacere dupa efort.

Fibrele tip II sunt subdivizate in alte trei tipuri: IIa, IIb si IIc.

Fibrele IIa sunt folosite in timpul eforturilor scurte, de intensitate crescuta, dar care presupun si o componenta rezistiva, cum ar fi o cursa de 1500 m alergare sau 400 m inot. Aceste fibre, denumite si intermediare, au culoare roz si detin caracteristici de la ambele tipuri principale de fibre; ele se contracta rapid, dar au si o cantitate suficienta de miglobina pentru a le face destul de rezistente la efort. Capacitatea lor aeroba este considerata moderata. Fibrele tip IIb au o rezistenta mai redusa la efort, nu sunt activate usor de catre sistemul nervos si intervin in eforturile intense, explozive, cum ar fi curse de 100 m alergare sau 50 m inot. Au o capacitate aeroba redusa.
Fibrele cu contractie rapida au o capacitate mai mare de hipertrofiere decat cele cu contractie lenta, de aceea indivizii cu un procent mai mare din acest tip de fibre beneficiaza de o mai buna dezvoltare a masei musculare si a fortei. Despre fibrele tip IIc nu se cunosc foarte multe lucruri, existenta lor fiind recent dovedita.
Se constata la sportivii de performanta o dezvoltare a fibrelor musculare in stransa legatura cu caracterul sportului practicat: in sporturile de rezistenta se dezvolta in special fibre tip I, in timp ce in sporturile de forta se dezvolta fibre tip II. Sedentarii au in jur de 50% fibre tip I, 25% fibre tip IIa, 22-24 fibre tip IIb si numai 1-3% fibre tip IIc. Unele persoane au constitutional un numar mai mare de fibre tip II, acestia avand potential mai mare pentru a face performanta intr-unul din sporturile de forta. La sprinterul "innascut", predomina fibrele cu contractie rapida, la fel si la cei dotati pentru a face performanta in culturism, in timp ce la maratonistii "innascuti" predomina fibrele cu contractie lenta.
Genele pe care le mostenim de la parinti determina care neuroni motori vor inerva fibre musculare individuale, formand unitati motorii. Va reamintesc ca o unitate motorie este alcatuita dintr-un singur neuron motor si fibrele musculare pe care le inerveaza. O unitate motorie de tip I presupune un neuron care inerveaza 10-180 fibre musculare, iar o unitate tip II - un neuron care inerveaza 300-800 fibre musculare. Dupa ce inervatia este stabilita, fibrele musculare se diferentiaza in functie de neuronul care le stimuleaza.

S-a constatat ca antrenamentul poate transforma din punct de vedere metabolic tipul de fibra, modificandu-le compozitia si caracteristicile, astfel incat sa fie mai adaptate la un efort specific (de exemplu ridicarea greutatilor). Astfel se modifica procentual compozitia in fibre tip I si II, prin inducerea unor transformari enzimatice (izoformele miozinei). Si inactivitatea poate avea acelasi efect. De asemenea, la batranete se modifica distributia fibrelor, fiindca muschii incep sa piarda unitatile motorii tip II si astfel creste procentul de fibre tip I.
Daca un muschi este alcatuit predominant din fibre cu contractie lenta, el va face parte din categoria muschilor tonici sau de rezistenta, iar daca va avea in compozitie in special fibre rapide, poate fi considerat muschi fazic sau de forta.

De ce unii muschi sunt tonici, iar altii fazici?

Raspunsul este simplu: compozitia in fibre a unui muschi reflecta rolul sau in organism. Daca un muschi este destinat pentru a contribui la mentinerea posturii (adica pozitia corpului) va fi predominant alcatuit din fibre cu contractie lenta, pentru ca in acest caz este nevoie de rezistenta. Muschiul solear (situat la nivelul gambei) este exemplu cel mai potrivit, la fel si musculatura gatului. Asadar muschii posturali sunt in cea mai mare parte tonici. Spre deosebire de acestia, alti muschi, cum ar fi muschii posteriori ai coapselor, care trebuie sa dezvolte in mod optim forta de diverse intensitati vor fi fazici, deci vor avea in compozitie fibre cu contractie rapida. Exista insa si muschi cu procente aproximativ egale de fibre cu contractie lenta si rapida, cum ar fi cvadricepsul, datorita implicarii sale in mentinerea posturii, cat si in miscari intense, precum alergarea sau sarituri.
Cunoscand compozitia muschilor se poate presupune ca sportivii cu procent mare de fibre tip I pot avea un avantaj in sporturile ce presupun rezistenta la efort, in timp ce aceia cu predominenta fibrelor tip II sunt mai potriviti pentru activitati explozive de scurta durata. Cu toate acestea, studiile au aratat ca, compozitia in fibre nu constituie un predictor pentru succesul atletic.

Cum poate fi stabilita compozitia unui muschi in functie de tipul de fibre?

Singura metoda capabila sa stabileasca procentual compozitia este biopsia musculara. Acesta este o tehnica invaziva, ce presupune introducerea unui ac gros in muschi cu extragerea unui fragment care este analizat la microscop. In afara acestei tehnici, mai poate fi folosite studii biochimice ale enzimelor musculare. O cale neinvaziva de apreciere a compozitiei generale a muschilor, care se bazeaza mai mult pe spiritul de observatie decat pe precizia stiintifica este examinarea caracteristicilor performantelor fizice. Daca o persoana pare a fi mai talentata la sporturi ce presupun rezistenta, atunci exista mai multe fibre cu contractie lenta, in timp ce daca se descurca mai bine la activitati ce presupun viteza si forta, atunci sunt sanse mai mari de a avea predominant fibre rapide. Si aspectul fizic poate face o apreciere in mare a compozitiei musculare: deoarece fibrele tip II au o buna capacitate de hipertrofiere, daca un individ are un fizic mai bine dezvoltat, atunci sunt sanse mai mari de a avea mai multe fibre de acest tip.
Cercetand compozitia muschilor si modul cum raspund acestia la diverse tipuri de antrenamente, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca pentru a obtine performante maxime, programele de antrenament ar trebui individualizate tinand cont de compozitie. Numarul de repetari pe serie este important, dar in aceeasi masura si timpul cat muschiul este solicitat continuu in cadrul unei serii.

<< inapoi la FIZIOLOGIE
<< inapoi la FIZIOLOGIE
Maratonistii alearga 42,2 km in cateva ore, halterofilii ridica sute de kilograme deasupra capului, gimnastii fac sarituri complexe cu o precizie remarcabila, atletii bat noi recorduri, an de an, la sarituri in lungime sau in inaltime sau la probe de viteza.
Cum ajung acesti oameni la astfel de performante impresionante?
Ce transformari au loc in organismul lor?
Corpul omenesc este o "masinarie" remarcabila.

Chiar in aceasta clipa, in organismul tau au loc simultan nenumarate procese fiziologie, perfect coordonate, care iti permit sa vezi, sa auzi, sa respiri, sa procesezi informatiile - toate acestea, fara un efort constient din partea ta.

Daca te vei ridica si vei alerga o tura de stadion, aproape toate sistemele organismului vor fi puse la treaba, iar daca vei continua sa faci efort zi de zi, timp de luni de zile, marind treptat intensitatea si durata efortului, corpul tau se va adapta permanent, pentru a face fata mai bine solicitarilor impuse.
FIZIOLOGIA EFORTULUI SPORTIV